Victoria Universităţii contra Dunării Giurgiu a părut una sadică, obţinută doar pentru că aşa trebuia. Să terminăm o dată cu “B”-ul ăsta de care n-am săturat! De fapt, de la un anumit punct, în care diferenţa faţă de adversari a început să se reflecte mai realist şi în clasament, cam toate meciurile au acelaşi tipar. Parcursul “Ştiinţei” este asemănător cu cel al unui boxer care, deşi este pregătit de înfruntarea cu campionul mondial, trebuie să mai treacă de câţiva sparring-partneri. Contra unora face spectacol, dar alteori, plictisit de aşteptarea momentului în care va fi challanger la titlul suprem, îşi învinge adversarii doar la puncte. Le administrează câteva lovituri adevărate şi apoi îi ţine la distanţă, eschivându-se sau blocându-se în gardă. Universitatea a demonstrat la Giurgiu că poate să câştige un meci şi când joacă mai slab. Sau pur şi simplu că ştie să câştige şi atât. Dar mai ales că este capabilă să îşi evalueze corect adversarul. Iar asta e probabil “vina” lui Stângă. Alb-albaştrii au catalogat Dunărea în preziua meciului drept “o echipă bună, dar de Divizia B”. Şi aşa a fost. Gazdele s-au ridicat deseori la nivelul liderului, atât prin ambiţie, cât şi prin joc, punând mai ales în repriza secundă o presiune constantă la poarta noastră. Defensiva de fier concepută de Stângă anul acesta, Ciucă - Stoica - Mitchell, cu Bornescu în dese rânduri având rolul de libero, închide poarta Universităţii aproape în orice moment. Succesul a părut inestetic, dar în realitate a fost unul laborios. În mod normal, după o serie aşa de lungă de victorii (a doua din acest campionat), intervine rutina. Mai ales atunci când toate meciurile par trase la indigo, cu adversari care se blochează în propria jumătate, în propriul careu, sacrificând orice idee de spectacol în scopul protejării porţii, la început pentru a ciupi un punct, apoi pentru a scăpa de umilinţă. Craiova a arătat ca o echipă mare cu un portar mare. Bornescu a apărat exact când ne ardea buza în a doua repriză. Unii l-au comparat cu Carlos, dar stelistul e doar un măscărici. Atunci când echipa se află în avantaj, face câteva tumbe pentru a-şi distra spectatorii şi patronul care îi îndeasă dolarii în pantalonii largi de clovn, dar scapă bilele la jonglerii printre degete tocmai la marea reprezentaţie. Şi Craiova a mai arătat ceva la Giurgiu: după ce a câştigat fără Ciucă, a reuşit acelaşi lucru şi fără Andrei Ionescu. Oricât ar reprezenta, în procente, un jucător nu trebuie să fie esenţial în echipa pe care Stângă o vrea pentru Divizia A. Iar în Săptămâna Mare aşteptăm să învingă şi fără Săceanu, Stoica şi Gane.