Şocantă atmosfera de la Vâlcea. Şocantă ostilitatea localnicilor. Şocantă nesimţirea unora dintre ei. Până şi crainicul stadionului mi-a lăsat impresia unui tip dubios. Pe drumul spre stadion, un individ pe la 40 de ani i se adresa unui tânăr care îşi manifesta simpatia faţă de Universitatea: “Poate te aud că strigi «Ştiinţa! Ştiinţa!», că te mănânc, băi cretinule! Fi-ţi-ar oltenii ai dracu’!” În faţa mea alţi doi tineri discutau despre “marele derbi”. “Io nu ţin cu nici una. Mie îmi plac Steaua si Dinamo”, se confesa unul dintre ei. “Eu vreau să văd cum joacă Universitatea, am auzit că sunt slabi rău. Cred că îi bate CSM-ul cu trei la zero”, spunea celălalt. În urmă cu câţiva ani Vâlcea era un loc în care Universitatea se simţea ca acasă, în care era respectată şi iubită. După partida de sâmbătă echipa din Bănie ar trebui să nu mai calce decât forţată de împrejurări în Zăvoi. Oamenii de acolo au uitat bucuriile pe care le-au simţit alături de această echipă, au uitat că au fost mândri doar pentru că Universitatea a fost formaţia care le-a permis să o iubească. Răsplata pentru iubire era gloria. Avantajul era onoarea. Atunci era bine să ţii cu o astfel de echipă. Acum nu mai e avantajos. Să ţii cu cel care ţi se pare că e mai bun, mai puternic, să nu fii niciodată un om statornic şi onorabil sunt noile valori. Să îţi renegi identitatea. Să îţi spurci neamul. E o lege nescrisă care se împământeneşte şi în Oltenia. Ultimul loc în care mă gândeam că ar putea ajunge acest cancer. Universitatea de azi nu mai este colosul de ieri şi asta le creează unora impresia că au dreptul să o înjure. Este exact ca atunci când hienele încolţesc un leu rănit, după ce ani la rând s-au hrănit din resturile lăsate de acesta. Încet, încet unii învaţă să urască Universitatea, urându-se în cele din urmă pe ei. Vor ajunge cândva să regrete. Pe de altă parte, încercând să înţeleg reacţia celor care doresc să creeze artificial rivalităţi între olteni sau a celor care cred că din hulirea emblemei fotbalistice a Olteniei îşi pot crea un titlu de nobleţe, mi-am dat seama că de fapt invidia e de vină. Pentru ei privesc spre cer şi înalţ o rugă: să mă faci, Doamne, să-i cunosc pe toţi, ca să-i îndepărtez de la mine, atunci când vor dori să guste din paharul cu glorie!